Prayer ministry

Prayer_20MinistrySabatul acesta am experimentat ceva cu totul nou, care a adus cu adevărat un vânt proaspăt al Duhului Sfânt în biserica noastră. După un mesaj de pocăință vineri seara, am invitat pe cei prezenți să își mărturisească păcatele public. Bineînțeles ca nu s-a ridicat nimeni să spună. La încheierea programului am făcut o altă invitație – cei care doresc să rămână în urmă să se roage, să vină în față pentru a mă putea ruga împreună cu ei. Am rămas pe un scaun din primul rând și așteptam, în timp ce pianul cânta postludiul pe care se făcea evacuarea sălii după serviciul divin. Am așteptat cam un minut până când o soră se apropie de mine și în lacrimi își mărturisește dorința aprinsă de a oferi toată ființa lui Dumnezeu. După o scurtă conversație ne-am plecat pe genunchi și am început să ne rugăm. În timpul rugăciunii alte patru persoane s-au alăturat.

După încheieprea primei rugăciuni am ridicat ochii și am privit în sală. Mai mult de jumătate din cei ce fuseseră prezenți în acea seară au rămas pentru această rugăciune specială. I-am rugat să aștepte. Fiecare din cei ce veniseră în față și-a mărturisit dorința de schimbare și pocăință. După ce m-am rugat pentru fiecare, toți, pe rând s-au rugat și ei.

Apoi au venit o altă grupă de frați și surori, repetând același lucru. Totul a durat aproximativ 40 de minute, după încheierea serviciului divin de vineri seara. Nimeni nu se mai grăbea acasă, pentru că locul în care eram a devenit ceea ce trebuia să devină: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune.”

În Sabat dimineață, după predica pregătitoare pentru cina Domnului, am făcut același apel, ca toți cei care vor să se simtă eliberați de păcat, să vină pe rând să ne rugăm împreună. În timp ce spălarea picioarelor avea loc în camerele anexe, sala de închinare era un loc de mărturisire cu lacrimi și rugăciuni. Timp de 30 de minute m-am rugat cu peste 6 persoane. Bucuria din inimile lor nu se putea descria. Tineri și în vârstă, oameni adulți, femei și bărbați au venit pentru a se ruga pentru eliberare și o viață nouă. Au fost momente când ochii mei nu și-au putut reține lacrimile.

Multă vreme nu am înțeles cum ar putea arăta un Prayer Ministry. Dar înțeleg că de fapt este o lucrare specială de a ne ruga împreună, mai ales în Casa Domnului. Să te rogi pentru alții cu direcție și pe un subiect precis va deschide inimi de piatră către Dumnezeu. Sunt hotărât să repet această experiență, și cred că și eu, și membrii bisericii au nevoie de așa ceva. Faceți din Casa Lui o CASĂ DE RUGĂCIUNE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s