Hula împotriva Duhului Sfânt

Necredința în minuni întristează la fel de mult Duhul Sfânt ca și neacceptarea adevărului.

De cele mai multe ori vorbim despre păcatul împotriva Duhului Sfânt ca fiind refuzul repetat și deliberat de a asculta chemările lui la pocăință. De asemenea știm că Duhul Sfânt conduce în cunoașterea adevărului, iar atunci când cineva se împotrivește acceptării adevărului, acela se împotrivește Duhului Sfânt.

Fac parte dintr-o biserică în care acceptarea adevărului prezent se poate spune că este un fapt. Cunoașterea acestei comori copleșitoare de adevăr ne aduce într-o poziție de maximă responsabilitate. O viață contradictorie adevărului cunoscut duce în final la respingerea Duhului adevărului.

Voi atrage însă atenția asupra unui lucru asupra căruia prea puțini am stăruit sau am avut de a face: semne și minuni.

Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!”
Isus, care le cunoştea gîndurile le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi orice cetate sau casă, dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui.
Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui?
Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voştri.
Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.

De aceea, vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.
Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Matei 12:24-32)

Când auzim despre minuni în alte denominațiuni, pe motivul că nu au adevărul pe care noi l-am primit, spunem și noi aceleași cuvinte: „ei lucrează diavolul”.

Nu am nici o îndoială că și diavolul știe și poate să facă minuni. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:14). Fiara a doua din Apocalipsa 13, un agent satanic, săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor (Apocalipsa 13:13). Însă a numi orice lucrare care nu aparține bisericii mele ca fiind o lucrare a diavolului mă pune în pericol de hulă.

Ucenicii s-au confruntat cu această dilemă când încă Isus era cu ei.

Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.”
„Nu-l opriţi”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. (Marcu 9:38-39)

Pentru că „nu vin după noi”, îi afurisim și îi facem anatema pe toți cei care fac lucrări supranaturale. Dar unde sunt atunci minunile adevărului pe care noi îl predicăm? Când i-a trimis pe apostoli să „propovăduiască Evanghelia la orice făptură”, în marele cuvânt de trimitere de la finalul Evangheliei după Marcu, Mântuitorul specifică:

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi,
vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mîinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16:17-18)

Noi avem întreita solie îngerească, dar această trimitere ori ne lipsește, ori nu mai credem în ea. Cred că a venit timpul să ne întrebăm, asemenea ucenicilor, „noi de ce nu putem să scoatem duhul?” Cu siguranță că o parte a misiunii noastre este să demascăm lucrările diavolului (bineînțeles, necesar pentru aceasta este darul deosebirii duhurilor). Dar ne mulțumim prea ușor cu idea că Dumnezeu nu mai lucrează prin minuni sau că toate exorcizările și vindecările supranaturale sunt de la diavolul.

Așteptăm revărsarea Ploii Târzii a Duhului Sfânt, și știm că nimeni care nu s-a bucurat de binecuvântările Ploii Timpurii nu va avea parte de o ploaie mult mai înbelșugată. Prima revărsare a avut ca rezultat ceea ce citim în Faptele Apostolilor. Dacă nu am experimentat puterea Evangheliei prin Ploaia Timpurie așa cum o citim în Scriptură, cum ne așteptăm să primim dintr-o dată o putere și mai mare?

Necredința noastră în Dumnezeul minunilor poate duce la respingerea Duhului Sfânt care dorește să lucreze în noi lucrări mai mari decât acestea, așa cum a spus Domnul Hristos. Cât de mult ne rugăm pentru Duhul Sfânt este măsura cu care ne îndepărtăm sau ne apropiem de marea făgăduință finală.

5 gânduri despre &8222;Hula împotriva Duhului Sfânt&8221;

  1. Ai adus o problema destul de spinoasa in discutie mai ales atunci cand o privim in profunzime.

    Dupa parerea mea problema esentiala nu apare atunci cand ii acuzam pe altii ca fac minuni cu diavolul desi e foarte posibil sa fie adevarat ci problema este ca noi ca biserica nu avem minunile despre care vorbeste Biblia/Isus ca ii vor insoti pe cei care traiesc dupa Numele Lui.

    E una sa fii recunoscator lui Dumnezeu pentru lucrurile bune din viata ta recunoscand asa cum zice Eclesiastul ca orice lucru bun vine de la Dumnezeu, chiar si faptul ca poti manca si ca poti bea in tihna. Totusi a numi in rugaciune faptul ca soarele a aparut pe cer de dimineata o adevarata minune este penibil. Pana chiar si Isus a explicat in mod simplu ce erau cu adevarat minuni.

    Nu sunt necredincios – dimpotriva, insa urasc ipocrizia, evitarea vizualizarii realitatii si artificialul. Sunt nascut in familie adventista dar eu o minune in adevaratul sens al cuvantului, sens biblic eu nu am vazut in aceasta biserica. In acelasi timp nu sunt nerecunoscator cu tot ce vine bun din mana lui Dumnezeu. Am ce manca, am ce imbraca, ba chiar am peste din cele materiale si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ele. Nu vreau sa spun ca astea toate mi se datoreaza mie. Imi duc viata ca oricare altul si multumesc la Dumnezeu pentru fiecare lucru bun cat de mic il observ. Totusi asta e una si minunile asa cum le numeste Isus in Biblie si ce au facut apostolii dupa cinzecime e cu totul atceva. Vorba fratelui Cristescu – e ca diferenta dintre grau si praf stelar.

    Povesti de la mii de kilometri departare toti am auzit. Cand e chiar nevoie de o minune in cazul unei familii indurerate – la ungere, deja putem spune ca ortodocsii la maslu: „daca s-a dus cu maslu’ la el se pot pregati de groapa” – desi inclusiv in teologia ortodoxa sfanta taina a maslului este taina ungerii spre vindecare nu spre moarte. Degeaba. Ni se tot prezinta aceeasi poezie rasuflata ca nu a fost voia Domnului. Bine, inteleg ca voia Domnului e diferita de a mea, dar cand voia Domnului e de fiecare data de cand ma stiu, de zeci de ani, in familia mea sau a altora in situatii asemanatoare e moartea si nicidata vindecarea prin puterea Sa incep sa am indoieli ca raspunsul asta are vreo valoare obiectiva. Cei care il dau mai bine ar tacea si ar spune nu stim de ce s-a intamplat asa. Ar fi mai intelepti.

    In urma cu vreo 2 ani am avut studiile biblice despre darurile Duhului Sfant studii de scoala de sabat un trimestru intreg au vrut sa ne convinga ca le avem pe toate in biserica. Curat murdar imi vine sa zic! Faptul ca EGW a fost profet in urma cu 100 de ani nu inseamna ca acum avem prooroci si la fel si cu celelalte daruri. Sigur ca ne place totusi sa ne amagim singuri si sa aburim si poporul cu …studiile ss.

    Nu stiu exact cum vezi tu lucrurile in ce ne priveste insa cand Duhul Sfant lucra nu se vorbea de minunile si darurile Duhului asa cum se vorbeste azi la noi in biserica. Cine intra in biserica era botezat cu darul Duhului Sfant si isi recunostea darul. Astazi sunt frumoase darurile Duhului, sunt admirabile dar…lipsesc cu desavarsire.

    Cat despre ploaia tarzie tu spui ca trebuie sa ne rugam mai mult. Sunt foarte sincer cand intreb: Dumnezeul nostru doarme? S-au e un Dumnezeu al cantitatii? „Imi pare rau nu s-au rugat x credinciosi de y ori pe zi nu pot trimite ploaia tarzie”. Din nou…penibil!

    In 2007 a inceput operatiunea ploaia globala. Acum alte demersuri asemanatoare. In trecut cate lanturi de rugaciune nu am format prin biserici ca nu le mai stiu numarul si cate demersuri asemanatoare oare nu au fost de cand profetul a decedat cine stie. Totusi…nimic. Si pastorii nostrii o tin una si buna: nu ne rugam destul de mult. Pai ma simt ca in timpul lui Ilie dar in barca inchinatorilor lui Baal : strigati mai tare ca nu aude!!! Rugati-va mai mult – faceti lanturi de rugaciune cu zale mai groase ca de-aia nu vine ploaia.

    Ceva nu bate…ceva lipseste si vreau sa stiu ce, si o sa caut pana aflu…

    1. SLUJBA BIBLICĂ A TIMPULUI SFÂRŞITULUI
      Maleahi ultimul proroc al Vechiului Testament prorocește revenirea prorocului Ilie înainte de a veni Ziua cea mare și înfricoșată a Domnului. ( Maleahi 4:5)
      Maleahi 4:5:Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
      6El va întoarce inima părinţilor spre copii,- şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!

      Oare Ilie însuși va reveni să continue lucrarea sa pe pământ sau Dumnezeu va folosi un alt bărbat cu aceași ungere ?
      Putem observa cum Dumnezeu l-a folosit pe Elisei cu ungerea lui Ilie peste el.
      2 Împăraţi 2:15:Fiii proorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.

      Elisei cu ungerea lui Ilie a înfăptuit prin Duhul Domnului de două ori mai multe minuni ca profetul Ilie însuși.
      Dumnezeu a folosit ungerea lui Ilie nu persoana lui.
      După câteva sute de ani un Înger al Domnului se arată preotului Zaharia și-i spune:
      Luca 1:13:Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.
      14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui.
      15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.
      16 El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor.
      17 Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”

      Îngerul îi spune că Ioan va fi o persoană deosebită care va pregăti calea Domnului și îi menționează doar prima jumătate din profeția lui Maleahi.
      Dumnezeu nu face greșeli. La fel cum Domnul Isus în Nazareth când citește din cartea prorocului Isaia (Isaia 61:1,2) despre lucrarea Lui se oprește la Anul de Îndurare fără să mai amintească Ziua de răzbunare, o profeție pentru viitoarea Sa venire.(Luca 4 : 18,19)
      Îngerul îi menționează clar care parte a prorociei o va împlini Ioan – el va întoarce inimile părinților spre copii și va pregăti norodul pentru venirea lui Mesia ca Miel al lui Dumnezeu în vederea lucrării de Răscumpărare. (Ioan 1:29-34)
      Dumnezeu folosește ungerea lui Ilie peste Ioan Botezătorul așa cum Însuși Domnul o spune în Evanghelia după Matei :
      Matei 11:9:Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un prooroc;
      10 căci el este acela despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
      11 Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
      12 Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.
      13 Căci până la Ioan au proorocit toţi proorocii şi Legea.
      14 Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.
      15 Cine are urechi de auzit, să audă.
      De asemeni :
      Matei 17:10:Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
      11 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.
      12 Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.”
      13 Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
      Ioan Botezătorul a venit în duhul și puterea lui Ilie ,nu persoana lui Ilie, împlinind prima parte a profeției lui Maleahi, lăsând pentru viitor împlinirea părții finale.
      A restabilit Ioan toate lucrurile ? Categoric nu ! A venit Ziua Domnului ? Categoric nu !
      În Faptele Apostolilor Apostolul Petru reamintește profeția despre Ilie aplicând-o în viitor:
      Faptele Apostolilor 3:19:Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
      20 şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
      21 pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
      Vedem că Dumnezeu urma să folosească ungerea lui Ilie peste o altă persoană în Zilele din urmă. Prin această persoană El urma să restabilească toate lucrurile ,toate adevărurile uitate, toate învățăturile pierdute în Epocile Întunecate. El urma să întoarcă inimile copiilor spre părinții lor de la Cincizecime.
      Este William M. Branham Ilie care trebuia să vină ? Cu siguranță DA !Prin slujba sa adevărurile pierdute au fost restabilite. Învățătura apostolilor și prorocilor a fost descoperită Miresei Sale iubite.
      Așa cum Cuvântul a venit la răul Iordan, după aproape două mii de ani a apărut din nou la râu.
      Un înger a coborât în fața a sute de martori și Glasul lui a spus:
      ”Așa cum Ioan a premers prima venire a Domnului, Mesajul tău va premerge a doua Venire a Domnului !”

      Faptele Apostolilor 13:40:Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci:
      41„Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.”

      Dumnezeu să ne păzească ca această scriptură să se împlinească și cu noi !
      Fie ca Domnul să ne dea un caracter nobil ca acelor din Berea :
      Faptele Apostolilor 17:11:Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
      William Branham este ultimul profet trimis de Dumnezeu Bisericii dintre Neamuri. Prin slujba lui Dumnezeu ne-a vizitat din nou. Lucrările înfăptuite o declară. Știința o adeverește.
      El este Ilie care trebuia să vină. Amin.
      Maleahi 4:5:Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.
      6 El va întoarce inima părinţilor spre copii(1), şi inima copiilor spre părinţii lor(2), ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!

      1. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU TIMPUL NOSTRU
        După cum ştim, în Univers acţionează cele 2 forţe: bine şi rău. Depinde la care din acestea este conectat fiecare din noi. Binele este de fapt Dumnezeu, Cuvântul Lui care este Adevărul scris în Biblie şi-l urmează toţi cei care au Credinţa. Răul este lucrarea diavolului şi-l urmează pe satan toţi cei care urmează religiile făcute de om dar inspirate din iad. Biblia este singura carte care vă spune de unde veniţi, cine sunteţi, şi unde mergeţi.
        Dumnezeu a eliberat ţările dominate de comunism şi bântuite de felurite religii din cauza ateismului, pentru a-şi face cunoscută Lucrarea Sa pe întreg pământul. Desigur, Dumnezeu a alocat o porţiune din Cuvânt pentru fiecare epocă de timp: pentru timpul lui Noe, pentru timpul lui Moise….şi pentru timpul nostru. Acum fiind vremea sfârşitului suntem la timpul „aşezării din nou a tuturor lucrurilor” conform Faptele Apostolilor 3.19-21, Dumnezeu a trimis pe proorocul Ilie făgăduit în Maleahi 4.5-6. Când ucenicii l-au întrebat pe Domnul Isus de venirea lui Ilie le-a răspuns „este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile” vezi Matei 17.10-11 şi Marcu 9.11-12, care la acel timp era încă la viitor.
        Aşadar, până nu demult, fiecare aparţineam la una din religii crezând că-i bună ca fiind de la Dumnezeu (fie că era din străbuni fie ne-am lipit de careva). Denumirea de „creştin” a fost dată de ucenici în Fapte 11.26 dar oamenii au adăugat: catolic, ortodox, baptist, adventist, penticostal, martor etc. toate aceste adăugiri sunt pedepsite de Dumnezeu: Apocalipsa 22.18 „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta”. De asemenea, Domnul Isus a osîndit religiile de pe timpul Său zicându-le: „vai de voi”- citeşte în cap. 23 din Evanghelia după Matei. Dumnezeu nu va salva lumea printr-o religie ortodoxă, catolică, baptistă, adventistă, penticostală etc. 
        Încă din vechime era precizat în Ezechiel 20.18-19 „nu vă luaţi după rânduielile părinţilor voştri, nu ţineţi obiceiurile lor” iar în Ieremia 10.3 scrie că „obiceiurile popoarelor sunt deşarte”. A fi înscris într-o biserică denotă că eşti copilul acelei biserici, pe când s-ar cuveni să fii mai degrabă un copil al lui Dumnezeu, pentru că biserica nu-i Dumnezeu. În Luca 10.20 zice „numele voastre sunt scrise în ceruri” deci nu-i nevoie să figurăm în registrul vreunei biserici, vezi Psalmul 87.6 „Domnul numără popoarele, scriindu-le”. Iar în Ieremia 17.13 Dumnezeu a precizat „cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie”. Încă din vechime, vezi relatarea biblică din 1 Cronici cap.21, Dumnezeu a pedepsit aspru pe David care aţâţat de satan a păcătuit făcând numărătoarea poporului lui Dumnezeu şi ce consecinţe a avut. Deci în Biserica Dumnezeului celui viu nu prin aderare devini membru, ci prin naştere ca într-o familie aşa cum citim în Evrei 12.23 „Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu” (înţelegându-se clar că ar fi greşit să fim scrişi în registre bisericeşti care sunt pământeşti).
        În multe locuri din ţară şi străinătate sunt deja biserici creştine ne-religioase clădite pe temelia apostolilor şi proorocilor, acesta fiind locul de părtăşie al celor salvaţi.
        Slujba din Maleahi 4.5-6 este detaliată într-o carte pe care o recomand pt. că diferă de orice ai citit vreodată şi te asigur că ai să apreciezi aceasta, mai ales că cele scrise s-au întîmplat cu adevărat. De asemenea, are o putere uimitoare de transformare… http://supranaturalul.wordpress.com/

  2. Duhul Sfant lucreaza si acum,o femeie era bolnava sa inchinat la o icoana si a fost vindecata.TATALui ceresc i-a fost Mila de ea si l-a lasat pe Duhul Sfant sa o vindece.A fost la stiri.Lucifer nu face minuni pt ca El Satan nu poate vindeca boli,dar le poate da.nu va suparati dar asa e

    1. Satan poate face minuni si inselatorii. Ganditi-va, domnule Popa Ionut, la felul in care vrajitorii din Egipt, pe vremea lui Moise, au imitat si ei minunile divine. Au facut si ei ca toiegele sa fie serpi, au transformat apa in sange si au facut sa apara boraste. In cartea Apocalipsei, la capitolul 13 se spune despre o forta demonica pusa pe fapte mari, care va face chiar sa cada foc din cer, si multi vor fi inselati.
      Nu am spus ca toate vindecarile miraculoase sunt de la diavolul, dar trebuie sa stim ca „nu orice zboara se mananca”. Diavolul poate si el sa faca miracole, si vindecarile supranaturale sunt tot miracole. Asadar, cum spune apostolul Pavel, sa deosebim duhurile.
      Dumnezeu sa va binecuvanteze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s