Patimi

Isus a pătimit pentru ca să mă elibereze de patima mea.

Cum s-a ajuns ca același cuvânt care definește un „Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată,… pornire nestăpânită,… Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură” (DEX 1998) să desemneze cea mai profundă suferință, aceea a Mântuitorului? Oamenii pătimași nu pătimesc, iar cel fără de ură, care iubire este, pătimește în locul celor pătimași. Iată răspunsul:

Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

Când el a luat sfuerințele, „patimile” noastre asupra lui, a luat păcatul care stârnește toate pornirile nestăpânite spre plăceri și răutate pe care le-a nutrit omenirea încă de la prima poftă. Omul pătimaș privească acum spre patima Mântuitorului spre vindecare! Pentru că „patima” care-i dădea pacea a căzut peste Cel fără nici o pată.

Isus a pătimit, ca noi să fim eliberați de patimile josnice, și să primim o „pasiune” nouă! Din „Passio Christi” se naște pasiunea pentru viața eternă, pentru dragostea divină, pentru Cuvânt! Cuvântul, Logos-ul care este mai mult decât o teorie, devine exprimat cu „pathos” în „ethos”-ul de zi cu zi – un caracter nou!

Ultima patimă de care ne va elibera, va fi patima celor care vor fi respins oferta harului. Aceia vor pătimi pentru patimile lor. Însă toți cei care au primit patimile lui Hristos, vor fi izbăviți de mânia viitoare.

Ca să trăiești cu pasiune etică, privește și primește Cuvântul care pătimește pentru a te elibera de patimi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s