Pacificatorul și Provocatorul

1 Samuel 26

peace-and-love-peace-31691930-1024-768David cruță din nou viața lui Saul. Are șansa să pună capăt conflictului făcându-și singur dreptate, dar și de data aceasta își afirmă principiul „cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului și să rămână nepedepsit?”

După ce îl face de rușine pe Abner, șeful gărzii împăratului, pentru că nu l-a păzit pe Saul, David identifică sursa de alimentare a conflictului – oamenii.

„Dacă Domnul este Cel ce te aţîţă împotriva mea, să primească mirosul unui dar de mîncare de la noi; dar dacă oamenii te aţîţă, blestemaţi să fie înaintea Domnului, fiindcă ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moştenirea Domnului zicîndu-mi: „Du-te de slujeşte unor dumnezei străini!” (v. 19)

Saul era un tip ușor influențabil, însă nu era un om rău irecuperabil. Cei care îl influențau aveau posibilitatea să îl ajute pe Saul să se schimbe în bine, însă iată că este provocat să îi facă rău lui David. Nu este prima oară când Zifiții îi dau de știre lui Saul că David se află ascuns în zona lor (23:19; 26:1). Este a treia oară când niște oameni vin din proprie inițiativă la Saul să îl provoace împotriva lui David. Într-o ocazie se consemnează că niște oameni „au venit și i-au spus [lui Saul]: „Iată că David este în pustia En-Ghedi.” (24:1) Este posibil ca aceia care i-au spus lui Saul despre David să fi fost tot niște Zifiți. Din citirea istoriei biblice se înțelege că, în toate aceste trei ocazii în care Saul a pornit din nou în urmărirea lui David, Saul nu ar fi luat inițiativa dacă nu ar fi fost acei „asupritori” (vezi Psalmi 54:3, și titlul).

Cine erau acești Zifiți? Prima dată când Zifiții îi spun lui Saul că David este ascuns printre ei (1 Samuel 23:19), David compune Psalmul 54. În titlul psalmului se spune: „O cântare a lui David. Făcută când au venit Zifiții să spună lui Saul: „Știți că David șade ascuns printre noi?”. Zif era o cetate atribuită tribului lui Iuda. David nici nu se gândea că cei din neamul lui l-ar trăda, de aceea el inițial crede că este vorba de niște străini care locuiesc în mijlocul iudeilor: „Căci niște străini s-au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gândesc la Dumnezeu.” (Psalmi 54:3) Însă numele cetății ne spune ceva. Cetatea purta numele unui nepot de-al lui Caleb (2 Cronici 2:42). Cu gândul că poate cei care l-au vândut au fost niște străini care nu îl cunosc pe Dumnezeu, David nu își face probleme și se ascunde din nou în pustia Zif. Dar de data aceasta își dă seama cine sunt cei care îl dau în mâna lui Saul. Cuvintele lui David citate în v. 19, despre cei care îl ațâță pe Saul împotriva lui, nu puteau fi rostite decât despre cei din poporul evreu: „Ei mă izgonesc azi ca să mă dezlipească de moștenirea Domnului.” De aceea David nu se mai simte în siguranță nici printre cei ai lui, și în capitolul 27 îl vedem că pleacă să locuiască la filisteni.

Ce fel de oameni erau Zifiții?

  • erau invidioși? Un iudeu căruia nu îi convenea că David a fost ales?
  • erau lingușitori? Doreau să aibă clauza cetății celei mai favorizate din partea împăratului?
  • erau asupritori? Fuseseră oare niște neînțelegeri vechi între părinții, bunicii lui David și strămoșii zifiților?

Cert este un lucru. În jurul unui conflict se află tot felul de oameni: pacificatori și provocatori. Pacificatorii caută să rezolve conflictul aducând o soluție convenabilă și amiabilă. David spunea „Eu sunt pentru pace, dar de îndată ce vorbesc eu, ei sunt pentru război.” (Psalmi 120:7) „Ferice de cei împăcuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu.” (Matei 5:9). Dacă Pacificatorii sunt binecuvântați, Provocatorii sunt blestemați (1 Samuel 26:19). Provocatorii sunt cei cărora le place să fie pentru război, din diverse motive. Însă provocatorii, pe lângă faptul că „nu se gândesc la Dumnezeu” (Ps. 54:3), ei izgonesc suflete prețioase din poporul lui Dumnezeu (1 Samuel 26:19). Oridecâteori cineva, în loc să aplaneze un conflict îl ațâță, el/ea face ca cei credincioși să fie îndepărtați de poporul lui Dumnezeu. Uneori aceasta este atmosfera în bisericile lui Dumnezeu. Nu este de mirare de ce Dumnezeu trimite atât de puțini oameni în mijlocul celor ce poartă Numele Lui.

Tu ce ești? Pacificator sau Provocator?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s