Vremea Cronicilor

1 Cronici 3

Din al treilea capitol al Cronicilor ne putem da seama de perioada aproximativă când a fost scrisă această carte. Vedem că genealogia lui David coboară până după robia Babiloniană. Este menționat Zorobabel, conducătorul care a luat inițiativa pentru rezidirea Templului din Ierusalim. Asta se întâmpla prin anii 538-516 î.Hr. Genealogia continuă cu urmașii lui Zorobabel până la a cincea generație după el. Se înțelege că scriitorul Cronicilor era cel puțin contemporan cu ultima generație, a cincea, după Zorobabel, dacă nu posterior. Dacă ne gândim că de obicei tinerii își formează o familie între vârstele de 20-30 de ani, iar pe vremea aceea chiar mai repede, așadar, cinci generații se pot forma pe parcursul a 100-150 de ani.

Vremea Cronicilor este undeva prin anii 450-420 î.Hr., aproximativ pe vremea lui Ezra și Neemia, când se reconstruia Ierusalimul. Cel mai probabil este ca scriitorul să fie Ezra, și să fi scris această carte pentru învățarea poporului cu privire la istoria lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s