De ce atâtea religii?

why so many churchesAm primit sâmbătă o întrebare de la un domn pe care îl stimez mult: De ce sunt așa de multe religii? De ce unele grupări se consideră mai deosebite? Pentru că i-am răspuns în scris, am adaptat scrisoarea pentru a o publica și aici, pentru că o consider a fi de mare interes.

Dacă ne gândim la religii, ar trebui să avem o evaluare globală. În lume sunt câteva mii de religii, din care aproximativ 5 sunt majore. Din populația lumii de 7 miliarde, 33% sunt creștini, 23% musulmani, 14% hinduși, 7% budiști, iar atei sau fără religie sunt 12%.

Fiecare religie concepe divinitatea diferit, și au o cale diferită spre împlinire spirituală. Fiecare religie are Scripturi diferite, creștinii au Biblia, musulmani au Coranul, hindușii au Vedele, Upanishadele și scrieri epice (Mahabharata, Ramayana). Aceste religii au o dispunere geografică. Creștinismul este majoritar în Europa, SUA și America de Sud, Islamul este majoritar în Orient și nordul Africii, Hinduismul și Budismul în Asia. Este oarecum ușor de înțeles de ce sunt religii atât de diferite.

Dar, dacă ne gândim la denominațiunile creștine, deja situația se complică . Într-adevăr, există câteva sute de denominațiuni creștine, dintre care majoritare sunt Biserica Catolică (19%), Biserica Ortodoxă (5%), și bisericile protestante și neoprotestante (10% – reformați, lutherani, anglicani, baptiști, penticostali, adventiști, etc). Dacă există o singură Scriptură, de ce atât de multe fracțiuni ale creștinismului? Am să dau câteva cauze, unele pozitive, altele negative.

Cauze pozitive:

  • Oamenii sunt în căutarea adevărului, și acest lucru îi determină să studieze Biblia. Din studiul Bibliei s-au născut majoritatea fracțiunilor care s-au desprins mai întâi din Biserica Catolică, apoi din Bisericile Protestante mari.
  • Avem libertate religioasă, și oamenii nu sunt opriți să gândească pe cont propriu. Creștinimsul lui Isus Hristos a adus libertatea. Spre deosebire de creștinism, în Islam nu există atât de multă libertate. De aceea musulmanii sunt împărțiți doar în două fracțiuni mari.
  • Dorința de a face misiune este un alt lucru care a dus la formarea a noi denominațiuni. Unii au luat în serios porunca lui Isus de a merge și a face ucenici din toate neamurile. Înțelegerea diferită cu privire la misiune a creat fracțiuni. De exemplu, Biserica Catolică în Evul Mediu făcea misiune cu sabia, iar încreștinarea altora era o chestiune pur militară.
Cauzele negative principale sunt tocmai cele opuse cauzelor pozitive:
  • Atunci când Biblia nu a mai fost singura sursă de doctrină și adevăr, în mod natural s-au născut mai multe opțiuni. Biblia este o carte unitară, care nu se contrazice. Însă atunci când alte scrieri sunt considerate la fel de importante ca Biblia, este normal ca acest lucru să nu fie acceptat de toți oamenii. Astfel că Creștinismul Apusean (catolic) are anumite scrieri considerate sfinte, pe lângă Biblie, iar Creștinismul Răsăritean (ortodox) are alte scrieri. Aceste scrieri pot intra sub denumirea de „Tradiție”. Acestea sunt considerate la fel de importante ca Biblia, și sunt de fapt o interpretare a Bibliei și de asemenea conțin ritualuri. Ba mai mult, Biblia a devenit secundară, necitită de popor, iar scrierile tradiției au devenit mai citite decât Biblia. Nu poate să rezulte unitate atunci când se adaugă ceva la Biblie.
  • Atunci când Biserica s-a concentrat pe putere, nu a mai promovat libertatea de gândire, ci s-a unit cu statul pentru a îngrădi libertatea de conștiință, era de așteptat ca lucrul acesta să dea naștere la fracțiuni. În istoria Bisericii Creștine găsim multe erori care au întărit aspectul politic al Bisericii și au slăbit aspectul ei spiritual. Dacă ați citit cartea Tragedia Veacurilor, știți la ce mă refer. Restrângerea libertății religioase a dus la o mișcare opusă, de emancipare. Astfel perioada renașcentistă a deschis mintea oamenilor, și asta a pregătit terenul pentru apariția protestantismului.
  • Concentrarea bisericii în interior, fără a avea o misiune pentru cei din exterior duce întotdeauna la fracționare. Ceea ce îi unește pe oameni cel mai bine este o misiune comună, chiar dacă gândesc diferit. Atunci cănd Biserica tradițională făcea misiune militară doar pentru a-și întări poziția politică, era numai de dorit să fie oameni care să se trezească în spiritul lor și să își dea seama că Hristos a venit să salveze, nu să piardă pe oameni, a venit să facă bine oamenilor, nu să producă frică și sânge. O bună parte din mișcările protestante au început datorită unui simț înalt al misiunii.
  • Închiderea bisericilor față de noi descoperiri ale adevărului au făcut ca să se nască grupări și noi denominațiuni. Isus a spus ucenicilor că nu le poate spune toate lucrurile, dar că Duhul Sfânt le va descoperi tot adevărul. „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:12, 13). Isus spune aici că Duhul Sfânt va descoperi adevăr nou tot din ce a fost spus de Isus, sau altfel spus, tot din Scriptură. Isus nu vorbește aici de scrieri sfinte noi, ci de înțelegere tot mai clară a Scripturii. Greșeala Bisericilor a fost că s-au oprit la adevărul care le-a fost descoperit până la un moment dat, și nu au acceptat că ceva mai poate fi descoperit în Scriptură. De exemplu, dacă ați citit Tragedia Veacurilor, ați putut observa descoperirea treptată a unor adevăruri care existau în Scriptură, dar nu au fost înțelese în toate timpurile. Adevărul despre Sabat a fost totdeauna în Biblie, însă acesta a fost redescoperit și reafirmat abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Dumnezeu a facilitat redescoperirea acestui adevăr, însă marile biserici au respins această nouă „lumină”. În privința noii lumini, ea trebuie mereu verificată cu Scriptura, pentru că nici un adevăr nou nu va contrazice vreodată Scriptura. Dacă apare o idee pe care nu o găsim în Scriptură, putem știi că aceea idee este de origine omenească, și nu este adevăr mântuitor.

De ce unele grupări se simt mai deosebite? Pentru că dacă nu ar fi deosebite, adică diferite de celelalte, nici nu ar avea rost să existe. Poate că întrebarea are o altă nuanță, și anume de ce membrii unor grupări religioase cred că doar cei din propria grupare vor fi mântuiți? Acest monopol religios asupra sfințeniei și mântuirii nu îl regăsim la Domnul Isus. Acele grupări care spun că doar dintre ei vor fi salvați cu siguranță vor să își afirme identitatea și rostul existenței, dar se ajunge la situații penibile când doar ca să afirm identitatea aceste grupări transmit lumii că mântuirea este condiționată de apartenența de ele.

Pe baza Bibliei, cred că Dumnezeu cheamă la sfârșitul vremurilor o grupare de creștini care să fie diferiți de ceilalți creștini care nu trăiesc tot adevărul descoperit al lui Dumnezeu. Această grupare este numită în cartea Apocalipsei „rămășița seminței ei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus” (Apoc. 12:17) Rămășița nu trebuie să se simtă deosebită pentru că Dumnezeu ar mântui doar din mijlocul lor, ci ar trebui să se simtă deosebită pentru că au de făcut o lucrare, au o misiune, aceea de a chema la adevărata închinare și la adevărata pocăință pe toți locuitorii pământului (Apoc. 14:7).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s