De ce și cum să-ți pui obiective spirituale?

img_2319Suntem încă la început de an, perioada propice pentru fixarea țelurilor pentru anul ce ne stă în față. Majoritatea celor care își pun obiective și le scriu într-o perioadă foarte aproape de 31 decembrie-1 ianuarie. Însă, dacă nu ai făcut-o până acum, încă nu e prea târziu. Mai bine acum, decât niciodată!

De prea multe ori supraestimăm ce putem face într-o zi și subestimăm ce putem face într-un an. De aceea este bine să îți scrii obiectivele pe un an de zile. Gândește-te la cele mai importante domenii din viața ta: familie, carieră, finanțe, sănătate, dezvoltare personală, spiritualitate. Pune-ți cel puțin un obiectiv în fiecare dintre aceste domenii.

Dimensiunea spirituală este de cele mai multe ori pusă în coada listei, și nici nu ne dăm seama de importanța ei decât atunci când traversăm perioade foarte dificile. Atunci ne dăm seama că avem nevoie de resurse spirituale pentru a depăși o criză. Cu ocazia anului nou suntem într-o perioadă neumbrită de probleme. Privim cu speranță în viitor și nu prevedem crize. De aceea nu prea ne facem planuri spirituale.

Un alt motiv pentru care nu ne punem obiective spirituale este că nu știm unde vrem să ajungem din punct de vedere spiritual. Ne gândim mult mai ușor la chestiunile concrete ale existenței noastre: banii, sănătatea, familia, etc. Dar spiritualitatea este ceva abstract, și ai nevoie de o viziune spirituală în perspectivă pentru a-ți pune niște obiective în acest domeniu vital.

Spre deosebire de celelalte domenii, care sunt asemenea unor felii din viață, spiritualitatea atinge toate celelalte dimensiuni, pentru că ai nevoie de spiritualitate și când ești în familie și când ești la serviciu, și când câștigi bani, și când pierzi bani, și așa mai departe. Spiritualitatea nu este o felie din viața noastră, ci este baza moralității și a caracterului nostru, motivația deciziilor și a fericirii, forța care te duce dincolo de crizele din orice domeniu al vieții. De aceea, uneori e posibil să confundăm un obiectiv spiritual cu unul din alt domeniu, și invers.

Ca să îți poți stabili obiective spirituale pentru viitor, unde vrei să ajungi din punct de vedere spiritual, ai nevoie să te vezi cum te vede Dumnezeu pe tine. Dumnezeu are un plan pentru tine și niște așteptări mai înalte decât idealurile noastre. El ne dorește binele nostru suprem.

Descoperirea planului lui Dumnezeu pentru ființele omenești îl putem găsi în Sfintele Scripturi. Biblia este planul lui Dumnezeu pentru înălțarea omului din starea unde a căzut până la restaurarea completă a chipului divin în om. Pentru a te ajuta să-ți pui obiective spirituale, îți voi oferi o listă cu idei și pasaje din Scriptură în care găsim potențiale obiective pentru viața noastră spirituală. Dacă încă nu ai cititi Biblia, acesta poate fi primul tău obiectiv spiritual.

  1. Citește Biblia zilnic (vezi Psalmi 119:9105), sau studiază o carte dificilă din Biblie, de exemplu Daniel sau Apocalipsa (Apocalipsa 1:3).
  2. Încheie un legământ public cu Dumnezeu. (vezi Marcu 16:16Faptele Ap. 2:37-38Faptele Ap. 22:14-16). Dacă până acum nu ți-ai predat viața lui Dumnezeu, dacă nu ai făcut un legământ cu Dumnezeu într-un mod conștient, pe baza credinței tale în Iisus Hristos, anul acesta e timpul să îl faci.
  3. Pune-ți viața în acord cu cel puțin una din Cele zece porunci (Exodul 20:1-17). Citește-le, și vezi în dreptul căreia dintre ele mai ai de crescut. La care dintre cele 10  nu stai prea bine? Cele zece porunci sunt standardul moral al lui Dumnezeu pentru om, o exprimare omenească a caracterului divin. Nu vei putea să împlinești nici măcar una din cele 10 porunci dacă nu Îl iubești pe Dumnezeu, pentru că „dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui, și poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3).
  4. Experimentează fericirea în cel puțin una din Cele nouă fericiri (Matei 5:3-12). Vezi care dintre aceste fericiri îți lipsesc. Pune-ți obiectiv ca să experimentezi binecuvântarea care vine din aplicarea acelei fericiri. Nu vei deveni automat fericit aplicând, de exemplu, plânsul (vers. 4), ci acestea devin fericiri atunci când te apropii de Dumnezeu într-o relație reală cu El.
  5. Împlinește cel puțin una din cele nouă Roade ale Duhului (Galateni 5:22-23). Acestea sunt rezultate ale lucrării Duhului Sfânt în viața ta. Nu sunt datorită efortului tău, ci datorită supunerii tale față de Hristos.
  6. Urcă o treaptă mai sus pe Scara lui Petru (2 Petru 1:5-7). Petru descrie o ascensiune spirituală în 8 trepte. Evaluează-ți viața, și vezi până la ce treaptă ai ajuns. Acestea nu sunt grade ale sfințeniei, ci o hartă a dezvoltării spirituale sănătoase. Dacă nu știi unde ai ajuns, începe cu prima treaptă – credința.
  7. Roagă-te și lucrează pentru experiența salvării unui suflet (Proverbe 11:30; Matei 5:13-16Matei 13:23; Matei 28:19-20). A conduce la mântuire o altă persoană ne pune în postura de a ne dezvolta spiritual într-un mod accelerat. Noi nu putem literal să salvăm un suflet, ci doar să fim niște „indicatoare” care reflectă lumina care vine de la Dumnezeu asupra celor din jurul nostru. Cu cât ești într-o relație mai profundă cu Dumnezeu, cu atât mai mult vei avea această experiență.

Îți doresc ca anul 2017 să fie la cea mai mare înălțime spirituală de până acum în viața ta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s