Căderea protestantismului

Acum aproximativ 500 de ani, Luther spunea:

„Pacea, dacă este posibil. Adevărul, cu orice preț.”

Lumea post-modernă, numită și era post-adevăr, nu mai prioritizează adevărul. Astăzi dictonul general este diferit:

„Adevărul, dacă este posibil. Pacea, cu orice preț.”

Ceea ce va duce la căderea protestantismului va fi acceptarea pluralismului religios, în care toate căile sunt egal valide. Foarte mult trâmbițata unitate creștină nu are baze creștine, adică în Hristos. Lumea se îndreaptă spre o unitate fără adevăr, iar fragilitatea acestui model va duce în final la prăbușirea civilizației așa cum o cunoaștem.

Merită observat că Apocalipsa vorbește despre o superputere din timpul sfârșitului care are un aspect pluralist. Fiara din capitolul 13 seamănă cu un leopard, are o gură de leu și labe de urs, dar are șapte capete asemenea unui balaur. Aceste simboluri amintesc de capitolul 7 din profețiile lui Daniel, în care cele trei animale sunt puteri politice potrivnice una alteia. Însă, iată că în timpul sfârșitului întâlnim o fiară care este un conglomerat al celor trei fiare anterioare. Sincretism, eclectism, pluralism într-o mare a toleranței greșit înțeleasă.

Pluralismul religios ademenește prin trei mari idei false:

  1. Credințele sunt fundamental asemănătoare
  2. Credința este oarbă
  3. Toate credințele au același impact

Superficial asemănătoare

Este principiul de marcă al pluralismului, acela că toate credințele împărtășesc același fundament, și au diferențe doar superficiale. Toate religiile sunt la fel, la fel de bune, pentru că în esență spun același lucru. Așadar, se dorește identificarea esenței comune.

Această idee este deosebit de periculoasă, pentru că privește realitatea prin niște lentile de o singură culoare, spunând că realitatea are o singură culoare. Dacă ne vom da jos ochelarii colorați, vom vedea realitatea mult mai diversă, cel puțin. Vom vedea că lucrurile sunt superficial asemănătoare, și fundamental diferite.

Să luăm, de pildă chestiunea autorității – Care este autoritatea ultimă în materie de credință?

Gândirea protestantă spune Sola Scriptura, adică Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu are ultima autoritate în chestiunile spirituale.

Gândirea catolică spune că Biserica are autoritatea ultimă, pentru că Biblia este produsul Bisericii, căci Biserica a stabilit care sunt cărțile inspirate a oferit lumii canonul Bibliei. În felul acesta, Biserica este anterioară Bibliei și superioară ei. Canoanele bisericești, magisteriumul bisericii și declarațiile ex-catedra au ultimul cuvânt în interpretarea Bibliei.

Până la urmă, e o chestiune asemănătoare cu vechea întrebare: „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?”

Îmi vine în minte fiara din Apocalipsa 13, care este acoperită cu nume de hulă. Definiția biblică a hulei (blasfemia) este pretenția de autoritate divină. Este deosebit de periculos ca vreo instituție omenească, fie și Biserica Creștină, să-și aroge autoritate finală în materie de adevăr.

De aceea, Reforma protestantă nu a fost aceași problemă cu altă pălărie. A fost ceva fundamental diferit. A subliniat că Biserica este produsul Bibliei, adică al Cuvântului lui Dumnezeu, al revelației. În felul acesta, autoritatea aparține lui Dumnezeu, prin Cuvântul Său.

În contextul acesta, nu putem spune că toate credințele sunt fundamental asemănătoare, și superficial diferite, ci sunt superficial asemănătoare, și fundamental diferite.

Este credința oarbă?

„Credința nu este rațională”, ni se spune. Este o chestiune subiectivă, o opinie, un salt orb în dimensiunea metafizică. Astfel, toate credințele sunt egal valide. Nu avem fundamente raționale care să le deosebească, ci doar păreri subiective.

Definiția aceasta a credinței nu este în nici un fel una creștină. În creștinism, credința are baze raționale, folosindu-ne rațiunea pentru a face diferența.

Nu vom găsi nicăieri în Biblie dictonul: „CREDE ȘI NU CERCETA!” Din contră, vom întâlni mai degrabă idea și îndemnul la a ne folosi rațiunea și a cerceta:

Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. (Matei 22:37, sublinierea îmi aparține)

Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică (Ioan 5:39)

Cercetați toate lucrurile, și păstrați ce este bun. (1 Tesaloniceni 5:21)

Iudeii din Bereea sunt apreciați în Biblie pentru că ei „au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” (Fapte 17:11). Nu acceptau orb ceea ce le spunea marele apostol Pavel. Ei aprofundau Scripturile, comparau textele și trăgeau concluzii raționale.

Pluralismul religios face uz de citarea Scripturii în favoarea sa. De exemplu, se folosește următorul text din Filipeni 3:15-16:

Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. (sublinierea îmi aparține)

Este ademenitor acest gând în direcția înglobării oricărei credințe sub aceeași umbrelă. Însă cât de periculos este să echivalezi credința cu o părere, când, de fapt, ea este o „încredere neclintită”. Același Pavel, în același Filipeni 3, afirmă că sunt lucruri care fac ca credința să nu fie negociată, ci verticală și tranșantă:

Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!

18 Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşiai crucii lui Hristos.

19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.

Pentru apostolul Pavel, și pentru destinatarii epistolei lui, este clar care sunt acele lucruri în care se poate face un compromis (părere), și care sunt lucrurile în care trebuie să spunem asemenea lui Luther: „Aici stau, nu pot face altfel! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Fiara a doua din Apocalipsa 13 îi „convinge” pe oameni să se închine primei fiare și icoanei ei folosind semne nemaipomenite. Însă acest tip de convingere este numit de Biblie „amăgire”. Fantasticul, uluitorul nu răspunde întrebărilor legate de adevăr, iar convingerea nu se face prin raționament, ci prin uimire. De aceea, semnul fiarei este pus pe frunte și pe mână, simbol al acțiunii, spre deosebire de sigiliul lui Dumnezeu care se pune doar pe frunte, simbol al rațiunii și gândirii inteligente și libere.

În contextul fundamentelor intelectuale pentru credință, unii spun că a te separa de majoritatea pe baza credinței este un semn al aroganței. Când un orb conduce pe un alt orb, cel care se oferă să fie lider, într-adevăr este obiectul aroganței. Am stabilit, deja, că credința nu este oarbă, însă fiecare credincios ar trebui să fie sensibil la această acuzație cu privire la aroganță. Un creștin arogant niciodată nu îl va reprezenta pe Hristos, cel smerit.

Protestantismul este acuzat că are o postură arogantă față de tradiția creștină majoritară. Separatismul este etichetat drept mândrie spirituală. Pentru că nu vrei să te identifici cu anumiți oameni, te separi de ei, și în felul acesta te consideri superior lor. Protestantismul este foarte sensibil față de această acuzație.

Însă, dacă cineva nu este de acord cu tine, înseamnă că este arogant? Se promovează din ce în ce mai mult idea că dragostea nu are limite, nu pune etichete. Însă aceasta duce la o pretenție din partea celui care cere iubirea. „Dacă mă iubești fără limite, vei face orice pentru mine, nu-i așa?” Într-o relație în care o parte pretinde ca cealaltă parte să facă orice, în numele dragostei, deja se vede cine este superior cui. Relațiile sănătoase acceptă limitele fiecăruia. Te iubesc, dar nu poți să îmi ceri să trec peste propria mea conștiință pentru capriciul tău. În cazul acesta, aroganța este mai degrabă de partea aceluia care are pretenția de a se face totul în numele dragostei, inclusiv călcarea principiilor proprii.

Pare uneori că minoritatea este arogantă atunci când nu se supune majorității. Apocalipsa 13 surprinde momentul din viitor când o superputere pluralistă (icoana fiarei) va cere ca toți cei care nu se supun să nu fie tolerați. Este interesant de urmărit cum se ajunge la pluralism în numele toleranței, iar cei care nu au aceeași definiție cu privire la toleranță nu vor fi tolerați.

Impactul ierarhiei și al libertății

Toate drumurile duc… la Roma!

Toți misionarii, dacă merg să slujească într-o țară subdezvoltată, vor avea un impact pozitiv,  indiferent de denominațiunea din care fac parte. Idea aceasta duce cu gândul că până la urmă toate credințele își doresc să producă o schimbare pozitivă în lume, și asta e ceea ce contează.

Însă istoria ne demonstrează altceva, că diferitele ideologii nu au avut același impact. Biserica medievală, cu un om în vârful ierarhiei, a avut ca impact desființarea libertății individului și prin unirea religiosului cu politicul s-a ajuns la grave abuzuri. Astăzi, cei care trăim în afara regimurilor totalitare, cu greu ne imaginăm că așa a fost istoria.

Odată cu dezvoltarea Protestantismului, o nouă eră a început. Era libertății, în care statul este separat de biserică, în care omul poate gândi liber și să se exprime liber. Cum s-a schimbat lumea noastră în ultimii 500 de ani din punct de vedere economic, științific și ideologic poate fi atribuit protestantismului.

Idea că Vaticanul s-a schimbat este deja de zeci de ani pe milioane de buze. Însă, la 350 de ani de la Reforma protestantă, Conciliul Vatican I pune în formă scrisă una dintre cele mai controversate dogme: infailibilitatea papală. Nu toți catolicii acceptă dogma infailibilității papale. Mulți credincioși catolici sunt vădit îngrijorați de faptul că aceasta duce biserica într-o direcție nepotrivită.

Teologul catolic de origine elvețiană, Hans Kung, profesor la Universitatea din Tubingen, a scris despre infailibilitate, atrăgând atenția papilor cu privire la lipsa de suport scripturistic pentru această dogmă. A scris papilor Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Francisc pentru a-i implora să revizuiască dogma infailibilității. I s-a răspuns cu o deosebită considerație, că vor lua în calcul cărțile și scrisorile domniei sale, însă o dogmă odată stabilită este deosebit de greu pentru a fi readusă în discuție. Hans Kung și-a pierdut în felul acesta licența de profesor de teologie catolică, rămânând să predea ca teolog independent, chiar dacă el este un credincios și un preot catolic în continuare.

Infailibilitatea așează comunicațiile ex-catedra într-o postură imposibil de a fi reevaluate, sau gândite critic. Pentru că nici o altă instituție religioasă nu este privită ca infailibilă, aceasta așează Vaticanul pe o poziție superioară, făcându-se garantul conștiinței fiecărui om atunci când face declarații infailibile. Mergând în această direcție, conștiința liberă nu mai este necesară, atâta vreme cât există direcții infailibile. Iar această poziție este deosebit de periculoasă.

Protestantismul trebuie să-și aducă aminte că gândirea lui nu are același impact ca și gândirea catolică. Să-și aducă aminte că credința are baze raționale, și că nu este semn al aroganței a sta lângă adevăr. Să-și aducă aminte că există diferențe fundamentale, chiar dacă există asemănări superficiale.

Protestantismul, în forma lui instituțională, va cădea ademenit de predicarea unității creștine false. Însă spiritul protestant nu va muri niciodată. Întotdeauna vor fi oameni dispuși să moară pentru crezul lor, „pentru că este periculos pentru un om să vorbească împotriva propriei conștiințe” (Luther).

În consecință, rămân protestant, și spun și eu împreună cu reformatorul:

„Aici stau, nu pot face altfel! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

 

P.S. Vezi varianta VLOG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s